Constanţa anilor ‘60, ‘70, ‘80 – Demolări, realizări arhitecturale și urbanistice – Filiala Teritorială Dobrogea a OAR
Descriere
Proiectul propune o expoziție pe tema dezvoltării orașului Constanța in perioada 1958 (anul retragerii armatei sovietice din Romania) și 1989 (anul căderii regimului totalitarist al lui Nicolae Ceaușescu).
Orașul, consemnat în Antichitate ca Tomis – oraș-cetate al grecilor, apoi al romanilor – a fost sub administrație turcească aproape 500 de ani, ajungând, la mijlocul secolul 19 să arate ca un sătuc de pescari. Interesele englezești pentru transportul cerealelor din țările române au făcut ca Kustenge (numele turcesc al Constanței) sa înceapă să arate ca un orășel. Odată cu venirea administrației românești, Constanța a devenit Porto-Franco, dublându-și limitele față de zona peninsulară ocupată până atunci. În perioada interbelica, orașul a continuat să se extindă, unindu-se cu comunele limitrofe Anadolchioi, Coiciu și Palas. În perioada socialistă, Constanta s-a dezvoltat considerabil, cu Portul Constanța drept principal motor economic, urmat de sectorul de turism (Mamaia, stațiune și cartier al orașului, a devenit o perla a litoralului romanesc), cel industrial, de servicii, de învățământ, sportiv, cel cultural etc. Toate acestea s-au realizat cu un efort considerabil și de multe ori în dauna unei mari parti a populației, care și-a văzut proprietățile naționalizate și demolate.
Prin cele 50 de panouri 70×100 cm, expoziția prezintă nu doar realizările construcțiilor, ci și proiectarea anilor ‘60-‘80 în Municipiul Constanța. Fotografii din acea perioada, documente și planuri au fost folosite pentru a descrie activitatea arhitecților din perioada socialistă.
În vederea realizării expoziției, echipa proiectului are la dispoziție arhive cu proiectele realizate de fostul Institut de Proiectare Constanța si de alte institute de proiectare din București, precum și arhiva de colecționar a lui Radu Ștefan Cornescu. Este vorba de proiecte de sistematizare ale orașului si ale zonelor care-l compun, de proiecte de demolări (majoritatea pe arterele principale ale orașului sau pe arterele nou-proiectate), de proiecte ale noilor cartiere de locuințe, dar si de proiecte pentru clădiri administrative, de servicii, stadioane, policlinici, spitale, scoli etc.
Expoziția constă în 50 de panouri care au fost expuse la Muzeul de Artă Constanța.