ALEGE ARHITECTURA! ediția 2024 – Filiala Teritorială Nord Vest a OAR
Coordonator financiar: exp.contabil Daniela Flavia Mone
Descriere
Descriere generală
„ALEGE ARHITECTURA!” s-a născut în cadrul parteneriatului dintre Filiala Nord Vest a Ordinului Arhitecților din România și Colegiul de Arte din Baia Mare, parteneriat care are ca principal scop susținerea învățământului liceal de arhitectură local.
Pe lângă susținerea orelor de proiectare de arhitectură, filiala s-a implicat în acordarea unor premii și diplome anuale la fiecare clasă de arhitectură pe baza unor concursuri de proiecte jurizate la final de an școlar de către arhitecți reputați, membri ai filialei. Pe măsura trecerii anilor, filiala a considerat necesar ca proiectele de atestat ale elevilor să fie expuse și prezentate în cadrul unor evenimente publice ample, pentru ca absolvenții să înțeleagă și să își asume rolul social al arhitecturii dincolo de porțile școlii. De asemenea, proiectul facilitează întâlnirea liceenilor cu reprezentați au universităților de profil din țară, pentru ca aceștia să poată alege universitatea dorită.
Finanțare 2023-2024
În data de 13 iunie 2024 am organizat vernisajul lucrărilor de atestat ale elevilor Colegiului de Arte Baia Mare, secția Arhitectură și design, promoția 2024, coordonatori prof. arh. Cătălin Anghelescu, prof. design Felix Feldman și prof. design Mirel Caiță. Expoziția a fost amplasată în Piața Libertății din Baia Mare.
În contextul stabilirii de noi punți de comunicare între factorii implicați în educație (elevi – profesori – părinți – public), tema de anul acesta a propus amenajarea in incinta Colegiului de Arte Baia Mare a zonei cuprinse între corpurile de clădire 1și 2, terenul de sport și aleea Parcului Tineretului, amenajare ce cuprinde structuri pavilionare versatile menite să găzduiască mici concerte în aer liber, expoziții de artă, zonă ce va facilita interațiunea între elevii cu specialități diferite sau între elevi și dascăli.
Pe lângă susținerea și expunerea lucrărilor de atestat și vernisarea expoziției, elevii au avut prilejul să asculte și apoi să participe interactiv la discuții cu studenții invitați. Acestia sunt băimăreni, fosti absolvenți ai Colegiului si nu numai, care au împărtășit experienta, activitațile si dezvoltarea lor pe parcursul anilor de studenție. Întâlnirea cu studenții de la cele trei facultăți de arhitectură din țară: București, Timișoara și Cluj-Napoca a starnit entuziasm in randul elevilor si i-a provocat la un exercițiu de imaginație în ceea ce priveste viitorul lor ca student si apoi ca arhitecți.
Expoziția se află în continuare spațiul public, fiind amplasată pe gardul exterior al Colegiului de Arte, fiind foarte vizibilă pentru publicul larg.