Arhitec’tool 2023 – Fundația Archaeus
Proiectul Arhitec’tool este răspunsul la lipsa unui cadru și a unei programe fundamentate a atelierelor de arhitectură din licee. Platforma propusă a fost gândită ca un instrument de lucru pus la dispoziția profesorilor din liceele vocaționale în cadrul atelierului de arhitectură, pentru a ghida în procesul de predare și a dezvolta în rândul elevilor abilitățile necesare pentru a observa, analiza și răspunde critic-constructiv la lumea din jurul lor.
În urma etapei de cercetare preliminară a sistemului de predare a atelierului de arhitectură în licee, echipa a înțeles că procesul prin care se poate modela acest instrument de lucru este unul complex, ține de dinamica din clasă și de la catedra de specialitate, de schimbul de experiență între profesorii din țară și de modul în care elevii își identifică vocația, colaborează și se înțeleg pe ei înșiși.
Pentru a construi o platformă organică, perfectibilă, care își deservește cu adevărat utilizatorii, este nevoie ca aceștia să contribuie definitoriu la construirea ei și să poată colaboreze într-un mediu în care simt că fac parte dintr-un grup cu un scop comun.
În acest scop, proiectul a urmărit:
– construirea unei comunități a profesorilor ale cărei baze s-au pus la întâlnirea din cadrul Olimpiadei Naționale de Arte și Arhitectură (Timișoara 2022 și Bistrița 2023);
– sondarea comunității de profesori printr-un chestionar online pentru a ne clarifica profilul profesorului de la aceste clase;
– chestionar online adresat elevilor pentru a construi profilul de utilizator pe platforma online;
– întâlniri de lucru live Bistrița și online cu profesorii din țară;
– workshop pentru construirea planului de unitatea și a planului de lecție;
– implementarea unei unități de învățare pilot în școlile din Târgu-Mureș și Miercurea Ciuc, care a urmărit însușirea unor competențe specifice, testarea acestora și, în funcție de rezultate, revenirea pe materialul de lucru pentru aprofundare și ajustarea temelor;
– workshop pentru definitivarea „caietului de atelier”.
Caietul de lucru a fost lansat în cadrul Anualei A6 la Brașov în 8 septembrie 2023 fizic, finanțat de către arhitecți și ONG uri interesate.