Arhitext 3/2022 – Adâncimea sufletească a urmelor – Fundația Arhitext Design

Descriere generală

Demersul echipei redacționale se concentrează pe punerea în pagină, în mod critic (cu comentarii şi interpretări comparative sau contrapunctice), atât a textelor teoretice, cât şi a proiectelor de arhitectură, de urbanism şi de artă (din secțiunea tematică practică, precum și din ultima secțiune a revistei, east-centric arch). Tematica fiecărui număr porneşte de la probleme/ subiecte/ idei de actualitate și propune un dialog interdisciplinar pe marginea conceptului/ programului/ paradigmei puse în discuție. De asemenea, prezentarea proiectelor nu se rezumă doar la imagini şi texte atractive, ci include și planuri sau alte piese tehnice, casete tehnice elaborate şi informaţii tehnice de interes. 

Ca o consecință a impactului pandemiei (economice, financiare și a modului de viață) Fundația Arhitext design a fost nevoită anul trecut, după 31 de ani de apariție în format tipărit, să treacă în format digital, dar păstrănd structura de conținut (teme, secțiuni, rubrici), de format (layout, paginație), cadența trimestrială de apariție și de răsfoire a revistei. 

De aceea, în 2022, revista a ales formula de e-book, care permite introducerea și folosirea în mod ”creativ” a unor secvențe de filme și de ilustrație muzicală. 

Finanțare 2022 

Tema numărului pentru care s-a solicitat finanțare este „Adâncimea sufletească a urmelor (Semn-document-ruină)”. Ruina constituie un obiect fascinant, atât pentru arhitecți cât și pentru vizitatorul profan. Ruina amintește trecutul arhitecturii și vorbește de transformarea ei, prefigurându-i viitorul. În cele din urmã, aparent paradoxal, ruina – antică sau „modernă”, adevărată sau fabricată – celebreazã arhitectura. Revista încearca evidențierea și discutarea numeroaselor tipuri de ruină. 

Tema practică stă sub semnul citatului „Pipăim pereții de parcă ar fi marginea vieții/ Adulmecăm fereastra de parcă ar fi capătul ceții” și explorează rolul sticlei în arhitectură. Transformare modurilor de viată, în paralel cu dezvoltarea tehnicilor de construcție au făcut ca folosirea sticlei să treacă de la mici suprafețe ca mijloc de „trecere” a luminii (termele antice), la marile vitralii ale Evului Mediu, la celebrele sere din secolul 19, la pereții cortină ai secolului 20.