Caiete ARA 14, 2023 – Asociația Arhitectură. Restaurare. Arheologie (ARA)

Project icon
Categorie Reviste
Organizație Asociatia Arhitectură. Restaurare. Arheologie (ARA)
Localizare România
Status Încheiat
Grupuri țintă mediul academic (cercetători din domeniile istoria arhitecturii, arheologie, istoria artei şi restaurare) din România și din străinătate, studenții de la arhitectură, istorie, arte, restaurare, profesioniștii din domeniul protejării patrimoniului şi publicul cultivat interesat de aceste tema
Număr beneficiari -
Procent de finanțare 90%
Suma finanțată 18957 RON
Coordonator proiect Monica Mărgineanu-Cârstoiu
Echipă proiect
Virgil Apostol
Premii și nominalizări
-
Evenimente
-
Tiraj
180

Descriere generală 

Caiete ARA este o revistă științifică de specialitate orientată spre promovarea, în mediile academice din România şi din străinătate, a studiilor rezultate ca urmare a cercetărilor legate d istoria arhitecturii, istoria artelor, arheologia şi metodele de salvare, protejare şi punere în valoare a monumentelor istorice şi de artă.  

Sumarul revistei reflectă intenția editorilor de a promova o viziune modernă asupra cercetării, conform căreia abordarea extinsă, însumând rezultatele cercetărilor de arhitectură, de arheologie şi de artă şi, implicit, de restaurare, este obligatorie pentru gestionarea corectă a siturilor istorice. 

 

Caiete ARA este singura publicație științifică din România dedicată introducerii în circuitul științific a cercetării arhitecturii arheologice, în spiritul respectării metodelor de investigare promovate de Bauforschung și a principiilor enunțate de Wilhelm Dörpfeld, Armin von Gerkan și Gottfried Gruben.  

Interesul suscitat de revistă se datorează faptului că subiecte tratate sunt expresia unor cercetări originale, inedite, conforme cu standardele internaționale ale revistelor de specialitate. În același timp, articolele publicate au atins şi unele subiecte de actualitate națională (ca de ex. cercetările din Centrul istoric al Bucureștiului, studiile referitoare la hanurile bucureștene, studiile şi notele despre Roșia Montană; studiile referitoare la celebrele brățări dacice sau cele care tratează problemele actuale ale restaurării picturilor murale).  

Finanțare 2022-2023

În numărul 14 al revistei Caiete ARA vor fi publicate studii originale şi relevante pentru domenii de cercetare şi de acţiune, precum arhitectura arheologică, topografia istorică, istoria şi arheologia clasică, medievală şi modernă, arheologia contemporană sau teoria şi gestionarea patrimoniului. Volumul va cuprinde secţiunea principală – studii şi cercetări, secţiunea note şi discuţii, recenzii.