Cartierul Militari: de la platformă industrială la platformă online – Asociația Politeia

Cartierul Militari: de la platformă industrială la platformă online – Asociația Politeia

Project icon
Categorie ONG
Organizație Asociația Politeia
Localizare București/ România
Status Încheiat
Grupuri țintă locuitorii cartierului Militari, organizații și grupuri comunitare, specialiști din diverse domenii (arhitectură, urbanism, peisagistică, istorie, sociologie etc.)
Număr beneficiari -
Procent de finanțare 90%
Suma finanțată 77652 RON
Coordonator proiect Ileana Szasz
Echipă proiect
Asistent proiect:
Mădălina Muscă

Coordonator financiar:
Elena Trifan

Alte poziții:
Andrei Răzvan Voinea
Alecsandru Vasiliu
Cătălin Hirean
Premii și nominalizări
-
Evenimente
-

Cartierul Militari: de la platformă industrială la platformă online vine în continuarea proiectelor Trecutul industrial al Bucureștiului – recuperarea memoriei pierdute: Cartierul Militari (2021) și Muncă și locuire în planificarea de stat: Proiectarea cartierului Militari (2022).

Militari este un cartier muncitoresc construit în jurul unei platforme industriale, unul din așa-zisele cartiere dormitoare. Transformarea de la comună la oraș, marcată de demolări și schimbări în infrastructură, a lăsat un impact de durată asupra cartierului. Pentru unii, această transformare a adus o îmbunătățire a nivelului de trai, în timp ce alții au trecut drama strămutării. Zona face parte din istoria recentă a Bucureștiului, adesea trecută cu vederea și căreia nu i se acordă recunoașterea meritată. În ultimii ani, Asociația Politeia a încercat să remedieze acest lucru, prin documentarea, cercetarea și popularizarea procesului de transformare a cartierului Militari, având în prim plan punctele cheie din patrimoniul industrial.

Proiectul Cartierul Militari: de la platformă industrială la platforma online a valorificat și popularizat patrimoniul cultural material și imaterial al cartierului Militari din București, utilizând o abordare interdisciplinară.

Rezultatul principal al proiectului a fost platforma online inmilitari.ro, creată de o echipă multidisciplinară. Site-ul oferă acces publicului larg la documente, povești, imagini și informații despre istoria socială și oficială a cartierului, devenind o resursă educațională și culturală de referință pentru comunitate.

De asemenea, proiectul a inclus o expoziție itinerantă desfășurată în trei locații-cheie din cartier: Teatrul Masca, Clubul Seniorilor Iulia Hașdeu și Școala 174 „Constantin Brâncuși”. Fiecare spațiu a găzduit evenimente adaptate publicului local, incluzând vernisaj și prezentări care au adus în prim-plan istoria și diversitatea culturală a zonei. Expoziția a fost concepută pentru a atrage atât locuitorii cartierului, cât și specialiști din diverse domenii, promovând astfel dialogul și implicarea comunitară.

Proiectul a contribuit la creșterea conștientizării asupra patrimoniului cultural al cartierului Militari, la promovarea diversității și incluziunii și la consolidarea sentimentului de apartenență în rândul locuitorilor. Impactul său a fost evaluat prin numărul de participanți (peste 500), feedback-ul comunității și influența asupra mediului cultural local. Printr-o documentare aprofundată și o abordare integrativă, proiectul a oferit o perspectivă cuprinzătoare asupra identității cartierului, punând bazele unor inițiative viitoare de conservare și promovare culturală.