Școala de conservare a patrimoniului cultural din lemn – Atelierul meșteșugurilor tradiționale care stau la baza bisericii de lemn arse din Povergina, 2025 – Asociația Biserici Înlemnite

Școala de conservare a patrimoniului cultural din lemn – Atelierul meșteșugurilor tradiționale care stau la baza bisericii de lemn arse din Povergina, 2025 – Asociația Biserici Înlemnite

Project icon
Categorie Școli de vară
Organizație Asociația Biserici Înlemnite
Localizare sat Povergina/ comuna Făget/ jud. Timiș/ Banat/ România
Status Încheiat
Grupuri țintă meșteri dulgheri, meșteri dulgheri ucenici, fierari, pietrar, restaurator, peisagist, studenți arhitecți, studenți din alte domenii, comunitatea locală, elevii din zona Făgetului, publicul larg interesat de patrimoniu
Număr beneficiari 39 beneficiari direcți + 76.600 beneficiari indirecți
Procent de finanțare 90%
Suma finanțată 132.950 RON
Coordonator proiect arh. Vladimir Obradovici
Echipă proiect
Amalia Ignuța-Acimov
Anamaria Precup
Toader Nicolae
Ioan Cioară
Florin Lăzărescu
Romain Giudicelli Bernard
Andrei Onica
Petruț Jugănaru
Vlad Comis
Ștefan Dicu
Delia Barbu
Brândușa Havasi

Descriere generală

Obiectivul acestui proiect a fost continuarea și dezvoltarea școlii multidisciplinare desfășurate în jurul bisericii de lemn din Crivina de Sus (2013-2019), continuată în prezent în jurul bisericii arse din Povergina. Scopul actualului proiect este transformarea tragicului eveniment din anul 2015, când biserica monument din lemn a ars, într-un proces școală de cercetare a arhitecturii ecleziale de secol XVIII, din lemn, formarea de specialiști în conservarea patrimoniului cultural din lemn, atragerea studenților și tinerilor spre acest patrimoniu și implicarea comunității locale în procesul de conservare.

Finanțare 2024-2025

În vara și toamna anului 2025, timp de 5 săptămâni, s-a realizat cea de-a 5-a etapă de conservare/ restaurare (conform proiectului), respectiv: consolidarea tencuielii exterioare de pământ, montajul ușilor, finalizarea și montarea ferestrelor, realizarea elementelor iconostasului și mobilierului, finalizarea turnului clopotniță (finisaje, mobilier), realizarea la forjă a elementelor metalice suplimentare necesare, realizarea pavajului din jurul bisericii, realizarea împrejmuirii, elemente din cadrul porții de acces, amenajarea parcelei (conform proiectului), învelitoare de șindrilă, placare cu scânduri realizate manual a bolții și a absidei altarului.

Toate aceste activități s-au realizat sub formă de ateliere-școală, la care au participat meșteri formatori/ specialiști consacrați, meșteri ucenici, studenți și voluntari.

Toate etapele propuse au fost realizate în (sau cât mai aproape de) tehnicile tradiționale/originale de meșteșug ale secolului al 17-lea, cu scopul respectării unui demers autentic de conservare/restaurare, precum și pentru formarea și specializarea tinerilor meșteri implicați în această școală și pentru o mai bună înțelegere a meșteșugului de secol 17.

În cadrul atelierului s-a organizat o școală de vară pentru studenții de la arhitectură și conservare, în care aceștia au luat parte direct (hands-on) la toate meșteșugurile implicate în procesul de conservare/restaurare.

Asemeni anului 2024, atelierul-școală a fost unul internațional, avându-i invitați pe colegii de la Akademie der Bildenden Künste Wien (Academia de Arte Frumoase din Viena), specializați în conservarea obiectelor de patrimoniu din lemn, de unde au participat un cadru didactic și 3 studenți.

Pe baza experienței pozitive și entuziaste din anul 2023, când a fost organizat, în colaborare cu Asociația De-a Arhitectura, un atelier de educație în patrimoniu pentru elevii din zona Făgetului, s-a organizat un atelier destinat elevilor, cu tematica patrimoniului din lemn și sustenabilitatea arhitecturii tradiționale.

Nu în ultimul rând, au continuat evenimentele culturale „Zilele patrimoniului de la Povergina”, care s-au bucurat de un real succes în rândul comunității locale în anii 2023 și 2024. În cadrul acestui eveniment, comunitatea locală a devenit centrul atenției și a participat, alături de echipa Biserici Înlemnite și Asociația My Banat, la organizarea sărbătorii, prin care s-a reînviat conștiința legăturii cu vechea biserică de lemn. S-a considerat că rolul comunității locale nu este doar acela de custode al patrimoniului, ci și de beneficiar al oportunităților pe care acesta le poate genera. În acest sens, sărbătoarea a adus împreună comunitatea locală și vizitatori din afară, pasionați de patrimoniu.