Arhitectura nostalgiei: istoria cartierului Floreasca (1919-1962) – Asociația Studio Zona

Project icon
Categorie Cercetare
Organizație Asociația Studio Zona
Localizare București/ România
Status Încheiat
Grupuri țintă arhitecți, urbaniști, ingineri, restauratori, istorici, sociologi, antropologi, locuitori ai cartierului Floreasca, publicul larg interesat de arhitetcură și istoria Bucureștiului
Număr beneficiari -
Procent de finanțare 90%
Suma finanțată 42000 RON
Coordonator proiect Andrei Răzvan Voinea
Echipă proiect
Cercetare:
Andrei Mihail
Maria Șalaru
Irina Calotă-Popescu
Irina Băncescu
Mircea Dragomir

Grafică:
Ioana Alexe
Premii și nominalizări
-
Evenimente
-

Scopul proiectul de cercetare a fost de a oferi publicului larg și specialiștilor o narațiune interdisciplinară a istoriei cartierului Floreasca. Cercetarea face parte din strategia Asociației Studio Zona de a scrie istoria cartierelor bucureștene, începută în anul 2022 prin publicarea studiului „Ferentari incomplet” și „Sistematizarea unei comune suburbane – Crângași și modernizarea socialistă 1792-1989”. În paralel cu aceste două proiecte, Studio Zona continuă proiectul „Redbuc50”, început în anul 2019, care cuprinde cercetarea detaliată a tuturor proiectelor de locuire construite în București între 1944 și 1958.

Prin această cercetare se dorește facerea unui prin pas în vederea tipăririi unui volum documentat dedicat exclusiv cartierului Floreasca, care să cuprindă istoria întregului cartier, propuneri pentru clasarea diverselor imobile pe Lista Monumentelor Istorice, documentarea bazelor sportive, a spațiilor verzi și a fostei gropi Floreasca. Acest volum va servi drept o bază științifică pentru lămurirea diferitelor istorii contrastante ale cartierului.

Necesitatea proiectul pleacă de la realitățile postcomuniste, în care zona a fost într-o presiune constantă imobiliară, fie prin construirea de imobile de apartamente pe spațiile verzi retrocedate (și contestate în instanță drept ilegale) și retrocedarea parcului Verdi, fie prin demolarea unor case de patrimoniu (precum cea a sculptorului Ion Dimitriu Bârlad, realizată de arh. Ioan Trajanescu în 1926 sau a Halelor Ford).

Proiectul de cercetare a istoriei urbane a cartierului Floreasca a constant în implementarea metodologiei de cercetare folosite și în proiectele anterioare dedicate cartierelor Ferentari, Crângași și Militari, la care Studio Zona a participat fie care beneficiar, fie ca partener, în cadrul sesiunilor de finanțare precedente prin Timbrul Arhitecturii:

– cercetarea antropologică a vizat deplasarea în cartier în mai multe etape și intervievarea locuitorilor conform ghidului de interviu. Au fost luate interviuri dintre care o parte au fost analizate pe larg în raportul de cercetare. Aceste interviuri au avut rolul de a deschide subiectul către perspectiva istorică.

– cercetarea istorică s-a desfășurat în special, în arhive: arhivele PMB, și Arhivele Naționale Istorice Centrale, dar și prin consultarea bibliografiei. Astfel, cele două capitole istorice (dezvoltarea urbană între 1895 și 1945, respectiv între 1945 și 1961) se bazează pe documente privitoare la evoluția tramei stradale, autorizații de construire, memorii justificative etc. Am publicat în premieră date legate de procesul legislativ de autorizare a diferitelor parcelări, precum și a ansamblului de blocuri muncitorești.

– cercetarea arhitecturală s-a desfășurat pe teren și a vizat identificarea tipologiilor arhitecturale din cartierul Floreasca.

– cercetarea de presă s-a desfășurat pe portalul digiteca.arcanum unde am identificat peste 400 de articole de presă, pe care le-am analizat individual și le-am integrat în raport.

După redactarea textelor și selectarea imaginilor, graficianul a realizat raportul de cercetare, care va sta la baza redactării unui produs editorial.